Emoția începutului de an școlar

Emoția, entuziasmul, frica și angoasa sunt foarte des întâlnite la copiii care urmează să înceapă școala. Acest eveniment este așteptat cu veselie și plăcere de unii copii dar și cu dezamăgire și teamă de alții. Depinde foarte mult de părinți cum gestionează acest lucru și cum ajută copilul să facă această tranziție de la vacanță la școală cât mai ușoară.

Trebuie făcută o pregătire înainte de începerea anului școlar care nu se rezumă numai la cumpărarea rechizitelor și hainuțelor necesare copilului. Această pregătire constă în participarea la ateliere educaționale, școli de vară și  în reactualizarea cunoștințelor cu ajutorul jocurilor-exerciții (Țomapan, Fazan, jocuri logice și matematice) care fac adaptarea copilului căt mai ușoară. Atunci când copilul dumneavoastră este integrat într-un mediu sănătos și leagă prietenii, așteptarea școlii și întâlnirea cu prietenii este așteptată cu multă nerabdare. 

Trecerea de la un program lejer, cu activități de recreere și intratul în casă la ore cât mai înaintate la un orar strict și responsabilități face copilul să se simtă inconfortabil, agitat și fără entuziasm. Un ton calm și blând în discuțiile despre viitorul copilului, despre ceea ce vrea el să devină și cât de mult îl ajută școala în această direcție, este vital în pregătirea copilului pentru începutul unui nou an școlar. Este nevoie de o discuție părinte-copil pe tema emoțiilor, el trebuie să înțeleagă că aceste emoții sunt normale și că părinții le-au avut și ei atunci când au fost elevi.

Avem șansa și  marea responsabilitate de a ajuta la formarea generațiilor viitoare.

Sursa: Adevarul.ro



Psihologia iertării

                Iertarea este o modalitate eliberatoare a sufletului cu ajutorul careia ne recăpătăm pacea interioară și energia vitală.

                Din punct de vedere psihologic iertarea este o schimbare de atitudine față de o persoană care ne-a rănit, față de situația care ne-a traumatizat sau față de propria persoană, schimbare care implică renunțarea la eforturile de a răzbuna ceea ce ne-a durut și orientarea pozitivă spre viitor, spre vindecare și creștere.

Atunci când cineva ne face rău, sentimentele negative(supărare, nedreptate, furie și dorința de răzbunare) pe care le resimțim ne afectează atât psihicul cât și fizicul, devenim victima propriilor noastre trăiri negative.

A înțelege că cineva a acționat în funcție de anumite tipare din subconștient, datorită educației și mediului sociocultural în care a experimentat viața până atunci, reprezintă cel mai important pas în procesul iertării. Evenimentele întâmplate nu mai pot fi schimbate așa că singurul mod de a ne elibera de povara emoțională este să acceptăm măcar în sinea noastră situația. Învață să trăiești în prezent simțind că meriți să fii iubit și eliberează-te de frustrare, furie, resentimente sau nedreptate.

Iertarea este un balsam al sufletului, un medicament ce poate fi administrat în depresie, anxietate, boli cardiovasculare, cancer și imunodeficiențe.

Propria iertare e bătălia cea mai grea, trebuie să conștientizăm că nu suntem perfecți, să ne dorim să nu mai greșim și atunci cănd se va întâmpla să facem o nouă greșeală să nu facem din asta o catastrofă; trebuie să ne ridicăm și să mergem mai departe. Așa că daca avem conștiința propriilor neputințe, iertarea celor din jur și dorința ca pe viitor să nu repetăm aceleași greșeli ar trebui să avem suficiente argumente ca să ne iertăm pe noi înșine.

,,Iertarea matură aduce o serie de beneficii importante în planul funcționării echilibrate și performante. Ajută la vindecarea rănilor psihologice din trecut prin schimbarea perspectivei asupra contextului, agresorului și propriei persoane. Îmbunătățește sănătatea fizică și psihologică, starea de confort psihic și rezistența la noi situații asemănătoare. Atunci când relația conflictuală este semnificativă pentru individ, ajută la reconciliere și promovează un stil de gândire sănătos și adaptiv’’ .

Pune-te în locul celorlalți, fă mereu exerciții de empatie, cere-ți iertare cu sinceritate, iartă la rândul tău și perseverează în a învăța să nu mai greșești.

,,Semeni cu Dumnezeu atunci când începi să ierți!’’                    

Arsenie Papacioc

Dacă v-a plăcut articolul și doriți sa ne susțineți, puteți face o mică donație pentru a putea îmbunătății blogul și crește calitatea articolelor. Vă mulțumim!





Personalitatea și semnele zodiacale

Berbec- bebelușul zodiacului

Prima zodie de foc caracterizată de verbul ,,a fi’’ ( reprezentat de existenţa în sine), Berbecul are o personalitate impulsivă. Îți place să încerci mereu lucruri noi, ieșirile si reacțiile tale sunt greu de controlat pentru că te bazezi foarte mult pe instinct și nu te gândești înainte să acționezi. Loviturile la cap sunt foarte frecvente( își place să deschizi ușile cu capul) și încă din copilărie trebuie să ai mare grijă de dantură. Berbecii sunt foarte buni sportivi așa că îți sugerez să practici încă din copilărie un sport pentru a-ți consuma energia în exces.

Taur- copilul zodiacului

Taurii sunt o zodie de pământ bine ancorați în realitate și verbul lor definitoriu este ,,a avea’’ (posesiunile sunt slăbiciunea nativilor din Taur). Personalitatea lor este una hipertimică fiind firi energice cu un optimism foarte ridicat. Afectivitatea este una dintre cele mai puternice caracterisitici ale acestui tip de personalitate. Sunteți familiști convinși, iubiți foarte mult copiii și sunteți atașați de prieteni și familie. Aveți grijă să mențineți în cote optime tendința nativă de a fi posesiv și gelos.

Gemeni- adolescentul zodiacului

Gemenii sunt o zodie de aer caracterizată de verbul ,,a gândi’’, analizarea mentală a lumii în care trăiesc face parte din firea lor. Sunteți persoane emotive în ciuda puternicului debit verbal pe care îl aveți și care vă face să păreți insensibili. Tindeți să vă plictisiți foarte repede dacă nu sunteți stimulat intelectual. Aveți personalități multiple și se spune că dacă te căsătorești cu o fată din zodia Gemeni e ca și când ai avea un harem.Găsește-ți cât mai repede personalitatea care te reprezintă și vei avea o viață frumoasă și echilibrată.

Rac- tânărul zodiacului

 Racii sunt receptivi la toate emoţiile şi trăirile lor interioare, dar şi ale celorlalţi. Verbul reprezentativ pentru ei ,, a simți’’ îi face să fie niște prieteni adevărați care iși iubesc familia și țin mult la persoanele apropiate. Tipul personalității anxioase redă o persoana timidă, nesigură si predispusă la fobii de tot felul. Sunteți foarte emotivi și vă atasați foarte ușor de oamenii din jurul dumneavoastră. Aveți grijă la faptul că tindeți să vă neglijați în favoarea partenerului de viață.

Leu

Zodie solară, Leul are un ego puternic și este extrem de preocupat de propria persoană. Caracterizați de o personalitate exaltantă aveți o predispoziție la trăirea emoțiilor pozitive mult mai intensă decat a celor negative. Voinţa, motorul din spatele nativilor Leu vă face să fiți ambițioși și să țineți foarte mult la părerile dumneavoastră, aveți grijă ca tindeți să deveniți dominanți. Verbul definitoriu al vostru este ,,a voi’’.

Fecioară

Personalitatea distimică le predispune pe Fecioare la depresie, ele având tendința de a munci foarte mult până la epuizare.  Aveți nevoie de afecțiune si de atenția celor din jur pentru a depăși aceste momente. Analizarea cu atenţie a tot ceea ce se întâmplă în lumea Fecioarelor este caracteristica voastră cea mai pregnantă. Zodie de pământ și guvernată de Mercur, Fecioara are o inteligență analitică și ia decizii pertinente în situții stresante. Sunteți foarte critici cu cei din jur dar mai ales cu dumneavoastră. Nu deveniți cei mai mari dușmani ai voștri !

Balanța

O zodie de aer cu o personalitate hiperperseverentă și caracterizată de verbul ,,a echilibra’’, Balanța are o oarecare instabilitate emotională și o dorintă inexplicabilă de implicare în relații de durata. Sunteți renumiți pentru abilitățile voastre diplomatice și pentru faptul că puteți asculta cu răbdare diverse puncte de vedere pana să luați o decizie. Iubitoare de frumos și cu un simț estetic dezvoltat compania voastră este căutată de cei din jur. Datorită dorinței de a evita stresul și provocările emoționale fiți atenți la lipsa de elan pe care o resimțiți în acțiunile voastre.

Scorpion

Verbul ,,a dori’’ îi definește pe Scorpioni care luptă cu înverşunare pentru ceea ce vor, fără să dea înapoi. Ei au un tip de  personalitate nestăpânită care dezvaluie o impulsivitate și o nehotărâre destul de accentuate în comportamentul Scorpionului. Trăiți totul la intensitate maximă și impulsivitatea vă definește personalitatea. Ajungeți adesea să deviați de la subiect și să picați în extreme vă vine greu să aveți încredere în oameni, motiv pentru care nu le împărtășiți prea multe lucruri. Scorpionii sunt sensibili, motiv pentru care sunteți ușor de rănit. Odata ce v-a supărat cineva sunteți foarte greu de împăcat.Sunteți  manipulatori ducând lucrurile în direcția în care vă doriți.

Săgetător

Tipul personalității extravertite i se potriveste cel mai bine Săgetătorului pentru ca îi place să iasă în evidență și să iși exprime liber emoțiile, trăirile, sentimentele și opiniile. Nativii din Săgetător vor să cunoască şi să accepte ceea ce este altfel, verbul lor definitoriu este ,,a înțelege’’. Tindeți să fiți extremiști, imprevizibili și foarte încăpățânați. Nu vă place monotonia așa că nu aveți un patern comportamental. Persoane filantrope, Săgetătorii  se implică în diverse acțiuni umanitare și vor să transforme lumea într-un loc mai bun.

Capricorn- bătrânul zodiacului

Se spune despre Capricorni că se nasc bătrâni și devin pe parcurs copii. Persoanele născute în zodia Capricornului sunt influenţate de ,, a folosi’’ ceea ce li se oferă. Tipul personalității hiperexacte redă câteva caracteristici primordiale pentru un Capricorn: exactitatea și seriozitatea. Tindeți să neglijați viața de familie în favoarea carierei. Zâmbiți mai mult și bucurați-vă de viață.

Vărsător

Cel mai bine li se potriveste tipul personalității demonstrative, personalitate ce simte nevoia întotdeauna să își demonstreze că poate să facă mult mai mult, că poate să ajungă mult mai sus și că poate să fie mult mai bun de fiecare dată. Vărsătorii sunt însetaţi de informaţii şi toată viaţa caută să-şi satisfacă această nevoie. Aveți o nevoie constantă de admirații și laude care să vă alimenteze încrederea în propria persoană. Sunteți idealiști și se spune despre voi că veniți din viitor. Încercați să reveniți în realitate și să trăiți mai mult în prezent.

Horoscope, zodiac

Pești

Aveți un tip de personalitate preponderent labilă datorită sensibilității exagerate de care dați dovadă. Nativii din zodia Peşti îşi ghidează viaţa după principii bine stabilite, în care cred cu convingere. Sunteți persoane empatice, vă bazați mult pe intuiție și pe instinct. Aveți nevoie de afecțiunea și susținerea celor din jur pentru a vă putea crește stima de sine.  Atenție la faptul că ignorați realitatea atunci când se întămplă ceva rău, nu dați vina pe altcineva sau pe ghinion pentru problemele voastre.

[/pl_text]
[/pl_col]
[/pl_row]

Dacă v-a plăcut articolul și doriți sa ne susțineți, puteți face o mică donație pentru a putea îmbunătății blogul și crește calitatea articolelor. Vă mulțumim!





Gambling Therapy

Dependența de jocuri de noroc este o tulburare de control al impulsurilor, caracterizată prin eșecul repetat de a rezista impulsului de a juca, în ciuda consecințelor negative severe prezente în plan personal, profesional sau familial.

Un jucător dependent nu se poate abține să joace pe o perioadă mai mare de o săptămână, el își trăiește toate nevoile prin joc și are mereu impresia că va câștiga chiar și atunci când conștientizează că toate șansele sunt împotriva sa. De fiecare dată când are o bucurie sau o tristețe el joacă.

Psihiatrii specializați în adicții spun ca numărul jucătorilor patologici e corelat pozitiv cu numărul în creștere al spațiilor și platformelor online dedicate acestor jocuri.

Foarte mulți jucători privesc jocul ca pe o scăpare de alte probleme sau ca pe o eliberare de o dispoziție afectivă negativă( anxietate, depresie sau sentimentul de culpabilitate), jucătorul patologic este un individ foarte competitiv și superstițios care consideră ca poate controla mersul lucrurilor atunci când joacă. O altă categorie de jucători patologici sunt cei dependenți de emoțiile resimțite în timpul jocului, acestea fiind motorul acțiunilor lor( trebuie să joace sume din ce în ce mai mari de bani în vederea obținerii excitației dorite).

Un prim semn al dependenței, Craving-ul este o nevoie intensă și irezistibilă de a juca care este însoțită de o senzație de neliniște sau de iritabilitate în momentul în care se încearcă să se reducă sau să se înceteze cu jocul de noroc.

O primă etapă în stadiul dependenței este cea de câștig, etapă în care este stimulat sentimentul de omnipotență. Urmează etapa pierderii în care individul are ,,ghinion’’, el alternează strategiile de joc încercând să recupereze pierderile și astfel apar datoriile, pe care va încerca să le ascundă mințind; de aici și până la a recurge la comportamente care nu îl caracterizează( furt, fraudă ) este un pas foarte mic. Relațiile cu apropiații se deteriorează și apar simptomele de depresie, ajungându-se chiar și la suicid.

Realizarea faptului că ai o problemă este cel mai important pas în lupta cu dependența de jocuri de noroc. Tratamentul este complex, implică sesiuni de terapie și este unul de durată medie, recuperarea fiind un proces care implică schimbare și evoluție progresivă. Cu sprijin din partea familiei și cu ajutor de specialitate poți să depășești această problemă.

Scapă imediat de anturajul negativ, mergi la o sală de sport, urmărește un film bun, ieși la alergat, încearcă să eviți izolarea și să amâni cât mai mult dorința de a paria până când aceasta începe treptat să scadă.

Viața sănătoasă din toate punctele de vedere are o cotă mult prea mare și șanse reale de câștig pentru a nu paria pe ea.

Dacă v-a plăcut articolul și doriți sa ne susțineți, puteți face o mică donație pentru a putea îmbunătății blogul și crește calitatea articolelor. Vă mulțumim!





Beneficiile psihologice ale sportului

Sportul înseamnă un stil de viață, un exercițiu fizic, dar și o metodă de prevenție pentru o serie de patologii din sfera cardiacă, digestivă sau neurologică.

Beneficiile psihologice ale sportului sunt foarte importante, cu un minim de 30 de minute pe zi de sport poți reduce anxietatea și îmbunătăți dispoziția, nivelul de energie menținându-se multe ore după aceea. Exercițiul fizic stimulează neurogeneza, iar după 12 săptămâni de exercițiu regulat se poate vorbi de beneficii de lungă durată asupra organismului. Acești neuroni noi înseamnă neuroplasticitate și contribuie la o capacitate de învățare și memorare crescută.

,,Activitatea fizică este un antidepresiv impresionant și crește capacitatea de funcționare a creierului. Din aceste motive, activitatea fizică este parte din tratamentul demenței, schizofreniei și al tulburărilor bipolare.''                       Dr. Gabriela Bondoc

Adolescenții care practică sportul de la o vârstă fragedă au o bună dezvoltare socială și o creștere a stimei de sine; sportul dezvoltă caracterul și capacitatea de lider.Problemele de greutate, insomnie, lipsa de încredere sau problemele de timiditate pot fi foarte ușor combătute cu ajutorul sportului.

Prin aportul crescut de endorfine (mai ales serotonina), eliminate în timpul exercițiilor fizice, sportul poate fi considerat un medicament pentru persoanele pesimiste sau pentru persoanele care sufera de episoade depresive ușoare.

Sportul ne ajută sa ne asumăm înfrângerile, să acceptăm normele și responsabilitățile, să ne canalizăm agresivitatea dar și să lucrăm în echipă.

Nu trebuie să asociem sportul cu obsesia slăbitului, sportul te repară fizic și psihic cu condiția să-l practici constant, nu să-l privești la televizor.

Jogging-ul este un sport la modă pentru beneficiile economice cât și pentru faptul că te solicită psihic într-o competiție cu propria ta persoană.

Cele mai multe beneficii pentru sănătate le aduc exercițiile aerobice, indiferent de vârstă, sex sau nivelul de condiție fizică pe care îl ai.

După o perioadă în care nu ai făcut mișcare din varii motive sau chiar patologice, poți să începi cu un mers ușor, urcarea scărilor dar și cu niște plimbări recreative; după ce organismul se adaptează poți trece la mersul în pas vioi, dans, grădinărit și participarea la jocuri și activități de familie.

O viață echilibrată cu sport și alimentație sănătoasă ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire, combate sedentarismul și îți crește libidoul, automat viața ta sexuală se îmbunătățește și se prelungește.

Vrei ceva dulce, înghite în sec si mergi să faci sport!

Dacă v-a plăcut articolul și doriți sa ne susțineți, puteți face o mică donație pentru a putea îmbunătății blogul și crește calitatea articolelor. Vă mulțumim!





Meloterapia

Meloterapia a fost introdusă și promovată de Platon, care o folosea pentru a reda sănătatea celor din jur.

Considerând că boala reprezintă consecința directă a unui dezechilibru survenit între armonia cosmică și ființa umană, discipolii lui Pitagora tratau epilepsia și stările febrile cu ajutorul muzicii.

,,Dintre toate artele, muzica are influența cea mai directă și puternică asupra psihicului, fiind parte integrantă a existenței umane.,,    Napoleon Bonaparte

Meloterapia este o formă de terapie non verbală, benefică pentru menținerea sănătății fizice și psihice.Se adresează tuturor categoriilor de vârstă, atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru deschiderea unui nou canal de comunicare în cazul persoanelor cu tulburări psihice.

Terapia prin muzică este profilactică la pacientul sănătos și adjuvantă la cei cu anumite nevoi sau disfuncții.

Reducând stările de stres și depresie, muzica este o minune a lumii, ea trezind spiritul de libertate, conștiință, îndepărtează pesimismul și melancolia, îmbunătățește calitatea somnului și creativitatea.

Scopul meloterapiei este acela de a îmbunătăți starea de spirit și funcțiile mentale; cu muzica scăpăm parcă de probleme și deschidem  calea spre fericire.

Studiul unui instrument îți deschide noi perspective cognitive deoarece necesită coordonare, îndemânare, capacitate improvizatorică și componistică.

Prin meloterapie pot fi tratate agresivități ascunse, tulburări mentale sau afective, anumite blocaje, dar și boli somatice cum ar fi astmul sau problemele de alimentație.

Cu ajutorul muzicii puteți comunica într-un nou mod cu terapeutul dumneavoastră și pentru câteva clipe puteți ieși dincolo de universul stresant al cotidianului.

Muzica clasică cât și cea ambientală activează în om centrii energetici care la rândul lor acționează asupra organelor corpului, legate în mod vital de ei.

Ascultă o muzică cât mai variată pentru a putea păși mai ușor pe tărâmul autocunoașterii afective.

Stevie Wonder -I just called to say i love you

Luciano Pavarotti- Caruso

Maroon 5- Sunday morning

Tamara- Abrazame

Tudor Gheorghe- Au înnebunit salcâmii

Dacă v-a plăcut articolul și doriți sa ne susțineți, puteți face o mică donație pentru a putea îmbunătății blogul și crește calitatea articolelor. Vă mulțumim!





Abuzul de droguri-„ o crimă fără victime”

Omul a încercat din totdeauna soluții să trateze răul, să fugă de tristețe, să se rupă de cotidian, să aibă o altfel de experiență și pentru asta a apelat la drog.

Într-un secol despre care se spune ca este al stresului există mai multe metode de combatere a acestuia. Alimentele, fumatul, alcoolul nu sunt interzise oficial dar ele se pot transforma treptat în dependență. Nu există însă droguri grele și ușoare, toate au același rezultat-dependența.

Narcomania este o deprindere bolnăvicioasă a organismului cu unele substanțe toxice care acționează asupra sistemului nervos central, provocând grave tulburări psihice. Organismul se obișnuiește într-un timp scurt cu deșeurile toxice. În doze mici, narcoticele provoacă o stare de euforie-senzație falsă de veselie, bunăvoință, iar  în doze mari –amorțeală, somn narcotic și chiar intoxicații grave. Substanțele narcotice sunt canabisul, hașișul și sedativele.

Drogul reprezintă o problemă socială, generând sărăcie, hoție, prostituție, șantaj, corupție, crimă și terorism.

Tinerii sunt atrași de consumul de droguri ușoare în special marijuana datorită curiozității, fiecare vrea să afle cum este, cum se simte, ce se întâmplă cu el când fumează. Nevoia de apartenență la grup trebuie satisfăcută( este important să ştii să spui „NU”, asta dovedeşte că ai o personalitate puternică, încearcă să fii tu însuti, chiar dacă cei din jurul tău au altă opinie!); cine nu consumă tinde să fie marginalizat și o altă idee care circulă este aceea că drogurile sunt slabe, iar dacă se consumă des nu se întâmplă nimic rău pe termen lung.

 „Este o credinţă falsă că aceste droguri nu aduc consecinţe negative asupra sănătăţii fizice şi, mai ales psihice. Consumul îndelungat şi excesiv dăunează foarte grav vieţii psihice, capacităţii cognitive, capacităţii de concentrare, de analiză, viziunea de ansamblu, sunt perturbate foarte multe funcţii cognitive şi trăiri post-consum, pot fi efecte de bumerang.”                      Psiholog Karen Rosner

Drogurile rezolvă aparent și temporar probleme precum divorțul părinților, abuzul sau neglijența în familie; problemele continuând să existe și sa se agraveze.

What Happens With Your Body When You Consume Cannabis !!https://www.youtube.com/watch?v=VlNvM6N63a8

 Se spune că abuzul de droguri este „o crimă fără victime" deoarece îi face rău doar celui care le consuma, dar in realitate toxicomanul nu este singura persoană care suferă. Consecințele consumului de droguri se răsfrâng si asupra familiei, a prietenilor și a întregii societăți.

Un consumator de droguri chiar dacă reușește să întrerupă consumul, va avea de dus un lung război al tentației. Niciodată nu va putea fi eliminată complet posibilitatea reapariției tentațiilor, la persoanele care au consumat va exista un risc mai mare de a recidiva decât la cei care nu le-au utilizat niciodată.

Recidivele sunt extrem de frecvente ele făcând parte din procesul normal de învățare benefică, cu toate ca este foarte frustrant atât pentru pacient cât și pentru cel care îl tratează. Cea mai eficace soluție pentru tratamentul dependențelor este suportul de lungă durată.

Psihologul Rosner crede că fenomenul nu trebuie combătut exclusiv cu mijloace penale, cu închisoarea, mai ales că tendinţa mondială este în sens invers. Soluţia ar fi să fie combătut consumul excesiv de droguri uşoare prin educaţie astfel încât tinerii să cunoască efectele negative asupra sănătăţii, așa cum este şi în cazul consumului de alcool.

„Chiar dacă se legalizează sau dimpotriva va fi pedepsit penal în continuare, consumul de marijuana va exista. Dacă va fi pedepsit, tinerii vor fi tentaţi să consume din bravadă. În cazul în care va fi legalizat, canabisul va fi găsit mult mai uşor, va fi mult mai la îndemână. Soluţia ar fi ca tinerii să fie instruiţi, să cunoască efectele negative şi să NU consume în exces, la fel cum este în cazul consumului de alcool„, a explicat ea.

Decizia de a consuma sau nu droguri îi apartine fiecăruia, însă înainte de a lua prima doză trebuie sa fi constient de riscurile la care te supui pe termen lung.




Uimirea, o emoție necesară vieții

Uimirea este definită ca fiind sentimentul de a fi în prezența a ceva superior- o operă de artă, măreția naturii sau ceva ce depășește capacitatea noastră de înțelegere a lumii, și ne face să simțim că suntem doar o mică parte a acestui Univers vast și interconectat.

Superemoția pe care o au toți copiii când totul este nou și viața este o aventură, se pierde odată cu înaintarea în vârstă și cu luarea poverii pentru grija zilei de mâine.

“Unde ești tu, când nu ești în tine?”

În starea de uimire omul trebuie să stea pe loc și să privească spre sine. Ceea ce faci în afara ta să fie o reflexie a ceea ce se întâmplă în interiorul tău.

Suntem înconjurați de minuni, iar în lipsa noastră de atenție asupra lor pierdem o poartă deschisă către bucurie și un tratament gratuit împotriva depresiei.

“Omul care nu poate fi stăpânit de uimire este o pereche de ochelari în spatele cărora nu sunt ochi. ”                    T. Carlyle

Timpul, cel mai de preț dar al nostru se scurge continuu, nu-l putem întoarce sau recupera, dar cu ajutorul uimirii putem face timpul să se oprească în loc.

Este de ajuns să ne oprim pentru câteva secunde, să deschidem bine ochii, să punem pauză gândurilor și să experimentăm uimirea la fiecare pas.

Simte mirosul ploii, căldura razelor de soare, adierea plăcută a vântului sau vocea suavă a propriului copil, toate aceste daruri sunt neprețuite.

Hai să fim prezenți și să ne bucurăm de viață! Să lăsăm grijile și problemele pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale.




Influența Social Media asupra psihicului uman

Timpul petrecut pe rețelele de socializare este echivalentul a 200 de carți citite pe an.

Aproximativ una din patru persoane la nivel mondial folosește site-urile de socializare. Unii cercetători susțin că rețelele de socializare ne pot afecta sănătatea mintală și emoțională.

,,Unul dintre motivele principale pentru care folosim rețelele sociale este ca să ne distragem și să scăpăm de plictiseală.’’

Dr.Shannon Rauch

Comentariile și like-urile oferă un sentiment de ,,consolidare’’, sentiment care duce la repetarea lor astfel se creează dependența.

Feedback-ul pozitiv duce la o activitate mai puternică în anumite zone ale creierului, zone asociate cu procesul de  ,,recompensa’’.

Mulți utilizatori care sunt dependenți de social media, folosesc site-urile pentru a câștiga atenție și pentru a-și crește stima de sine. Oamenii prezintă versiuni idealizate ale vieților lor ceea ce duce la comparații sociale, automat apar și emoțiile negative.

A păstra legătura cu oamenii apropiați nu mai implică neapărat întâlniri și discuții față în față. Folosirea îndelungată a rețelelor sociale poate avea efecte negative asupra comportamentului social. Oamenii de stiință atrag atenția și asupra prieteniilor legate online dar și asupra datelor personale.

Mediul online nu este sub nici o formă un substitut al mediului offline. Foarte mulți internauți ratează momente importante din viața lor în încercarea de a le imortaliza și posta online.

Persoanele care își trăiesc viața în mediul online au tendința de a trata viața reală numai pe fugă. Sunt mai importante aprecierile virtuale decât părerea oamenilor în viața reală. Toate acestea duc în timp la anxietate.

Atunci când oamenii renunță la propria identitate și se identifică cu postările, trăirile, emoțiile altora apare sentimentul de depresie și singurătate.

Ecranul ,,albastru,, al telefonului și laptopului duce la scăderea calității somnului, care pe termen lung creează mari dezechilibre ale metabolismului.

Dacă îți verifici constant telefonul și nu te poți dezlipi de acesta mai mult de zece minute este posibil să te numeri printre cei dependenți de internet și de rețelele sociale. Această dependență este cauzată și de impresia că lumea digitală este superioară celei reale; atunci când te simți singur și epuizat poți recurge la o resursă nelimitată de companie.

Folosite în mod echilibrat rețelele de socializare oferă și avantaje precum: interacțiune, distracție, comunicare; dar dacă se trece de un anumit prag al utilizării poate duce la tulburări psihice, hărțuire, afectarea imaginii publice etc.

Renunțarea la rețelele sociale ne-ar putea ajuta să ne găsim un loc de muncă mai bun, 70% din locurile de muncă vacante nu sunt postate online iar din cei 90 % de oameni care își caută un loc de muncă pe internet doar 5 % trec la pasul următor, participarea la un interviu de angajare.

Contactul fizic este cel care ne ajută să trăim emoții reale și să dezvoltăm relații armonioase cu cei din jur.

Prieteniile virtuale le sabotează pe cele reale, o prietenie virtuală nu va fi niciodată la fel de profundă ca una reală.

Sportul, plimbările în natură, călătoriile, cititul, filmul, teatrul, gătitul, pot fi alternative interesante pentru a petrece un timp de calitate alături de prieteni și familie.

Trăieste viața, nu lăsa viața să te trăiască pe tine!



Film-Terapia

Film-Terapia este o formă de psihoterapie expresivă, utilizată în tratamentul problemelor psihologice.

Reprezintă procesul de utilizare a filmelor în scopuri terapeutice. Permite folosirea efectului imaginilor, scenariului, muzicii etc. pentru înțelegere, inspirație, eliberare emoțională sau schimbare; este o metodă bazată pe principiile terapeutice tradiționale.

Scopul principal al Film-Terapiei îl reprezintă schimbarea gândurilor, sentimentelor și a capacității de a gestiona mai ușor  evenimentele de viață, pentru o mai bună adaptare în societate și o experimentare a stării de bine. Acestea se pot realiza printr-o îmbunătățire a creativității și a inteligenței emoționale.

Filmul este o formă de artă care re-creând realitatea, ne ajută să vedem dincolo de ea, dincolo de noi înșine; o redescoperire a lumii din tine dar și a realității exterioare ce presupune o experiență de transfigurare, de transformare în frumos a valorilor umane și sociale.

Film –Terapia vine ca o completare eficientă a Psihoterapiei cu ajutorul următorilor  factori:

-intensitate (totul se petrece într-o perioadă scurtă de timp)

-durată (aproximativ o ședință mai lungă de terapie)

-identificare cu personaje și situații

-caracter social (vizionarea și discutarea filmului cu alte persoane)

Beneficiile Film-Terapiei:

Vă permite să vă relaxați să vă simțiți bine,o deconectare de la cotidian.

Ajută oamenii să se confrunte cu propriile temeri și să le depașească mai ușor.

Micșorează anxietatea redirecționând atenția spre o altă activitate.

Ajută la menținerea sănătății fizice și mentale.

Puteți deveni mai creativi datorită perspectivelor diferite văzute în filme.

Durerea și pierderea persoanelor dragi  pot fi atenuate de filme.

Filmul este un prieten care ne ajută să vedem alte înțelesuri; ce este lumea, viața, rolul și locul nostru în ea.

Propunere de filme

Pay It Forward (2000)

The Bucket List (2007)

The Pursuit of Happyness (2006)

Life Is Beautiful (1997)

Schindler’s List

Seven Pounds

Exercițiu:

Exemplu de întrebări

Ce părere ai despre film?

Cu ce personaj te identifici?

3 calități și defecte ale personajului ales

În ce sens poate fi un model pentru tine?

Reacția ta  de la finalul filmului. Cum o motivezi?